Filozofie de iarna [IV]

Stratul de fulgi ce se asezase pe jos stralucea la lumina lunii. Frigul imi strapungea prin haine si imi dadea un sentiment de nesiguranta. Ochii ei caprui erau atintiti asupra unui cuplu de indragostiti care se sarutau langa fantana inghetata:
-Noi de ce nu mai suntem asa?
Am ramas mut pe moment, chiar nu stiam ce sa ii raspund. Nu si-a miscat privirea nici o secunda. Am observat o urma de lacrima pe obrazul ei. I-am indreptat fata spre ochii mei si i-am sters lacrima:
-Putem fi si noi asa.
-Nu cred... mi-a spus ea. Nu ne mai intelegem la fel de bine si cred ca ar trebui sa ne despartim.
-Doar nu vorbesti serios.
Spre surprinderea mea a raspuns da.
-Eu te iubesc! i-am spus eu crezand ca asta vroia sa auda.
-Cred ca asta e ultima seara impreuna.
Gandurile mele au inceput sa o ia razna. Nu stiam ce sa fac. Ea era prima mea iubire. Nu stiam ca avea de gand sa ma paraseasca, asa ca am intrebat-o:
-Ai gasit pe altcineva nu-i asa?
-Nu, problema e ca nu mai suntem cum am fost odata, simt ca ne-a slabit legatura.
Deja gandeam disperat.
-Tu esti prima mea iubire, chiar nu vreau sa pleci.
-Nu mai incerca sa repari nimic acum.
S-a ridicat de pe banca. Am luat-o de mana. Am vrut sa o sarut pentru ultima oara, dar ea s-a indepartat. M-a sarutat amar pe obraz si a plecat. Am privit-o printre fulgii intunecati pana cand a disparut in zare...