Se afișează postările cu eticheta Clar de luna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Clar de luna. Afișați toate postările

duminică, 24 octombrie 2010

Nu plange sub clar de luna

Se uita la fata lui lipsita de sentimente. S-a dus spre ea cu pasi grei. S-a uitat la ea pret de o clipa:
-Nu cred ca mai putem fi impreuna.
Intr-un fel stia ca nu ii mai pasa si stia ca odata si odata tot trebuia sa se intample, dar totusi a fost surprinsa. Nu a scos nici un cuvant. A ramas acolo timp de un minut. O lacrima i s-a prelins pe obrazul drept. A inceput sa se plimbe. Incet s-a indreptat spre padure, desi se intunecase. S-a asezat langa cel mai mare copac al padurii, in poiana din care se vedea luna. O vedea perfect. Desi ii placea luna, in seara asta simpla ei existenta o facea sa planga. Ii amintea de toate momentele frumoase pe care le-a petrecut impreuna cu prietenul ei. Ii amintea de fiecare clipa de bucurie traita vreodata si le vedea pe toate pur si simplu spulberate. Din nou a apucat-o plansul. Un baiat de la scoala ei a venit prin lumina argintie a lunii. S-a uitat la el cu lacrimi curgandu-i siroaie. A asteptat sa se linisteasca apoi s-a asezat langa ea. Ii mai ramasese doar o lacrima pe obrazul stang. S-a uitat la ea pret de o clipa apoi a sarutat-o. Tristetea s-a dus odata cu ultima lacrima. Se uitau amandoi la cerul intunecat. A vazut ca ii venea din nou sa planga:
- Nu plange sub clar de luna.