Un fior... O atingere...

Bratele ei ma invaluiau suspect. Oare ce avea de gand sa faca? Parea intr-un fel trista. M-am uitat la fata ei ingandurata:

-Stii... nu stiu cum sa-ti zic asta, dar nu mai putem fi impreuna...

Realitatea mi-a venit in fata ochilor:

-Cum?am intrebat

-Pai am gasit pe altcineva si...

M-am ridicat din bratele ei, dar mana ei mi-a dat un fior pe sirea spinarii... a fost o atingere. Mi-am luat geaca si am plecat. Norii intunecati invaluiau luna... parca o mangaiau... a fost un fior.... a fost o atingere....

Fugi! [Ea]

Reflectoarele rosii imi innebuneau ochii. Nimic nu se mai vedea pe scena, doar sclipiri fantomatice pierdute in fata cortinei. Mi-am dus gandurile intr-un colt inderpatat, intr-un colt rezervat pentru ea. Un tremur rece mi-a invadat corpul.Ea.

-Cutremur! a strigat cineva de langa mine.

Realitatea mi-a zbarnait in fata. Totul tremura intr-un ritm alert. Majoritatea plecau din sala. Pe scena a mai ramas doar o fetita. S-a uitat la mine si a zis:

-Fugi!

Nu am clipit de doua ori si am pornit spre usa dubla din spatele salii. In fata mea am vazut un perete format din pietre. Nu!! Am tipat puternic pana cand totul a inceput sa ma ia cu lesin. O ceata fina mi-a invaluit vederea. In final cand totul devenise negru, in fata ochilor mi-a aparut tavanul camerei mele. Of! doar un vis. M-am dus in bucatarie sa imi beau cafeaua, pana cand cineva a batut la usa.

Am deschis usa si in fata ei, aceeasi fetita din vis:

-Fugi!

Din nou cutremurul a pornit. M-am dus la magazinul cel mai mare de langa mine( asa ne-au invatat in caz de cutremur). Cand am ajuns langa intrare, cutremurul s-a oprit. O ploaie fina a inceput sa se arate. In mijlocul parcarii: Ea...

Pionul

Soarele... hmm... razele lui calde mi-au mangaiat obrazul ca de obicei. Inca nu m-am obisnuit cu noua mea varsta. Sunt inca inchis in misterele vietii cotidiene pe care vreau, pe care incerc sa o inteleg cu atata disperare, dar nu reusesc. Acum iata-ma in fata unei oglinzi, privind uimit chipul strain cu care am ramas pentru tot restul vietii, privind intr-o oglinda unde copilaria pare ca un film vechi, uitat de mult. Inainte am existat atat de usor, am trecut prin viata si copilarie cu atata usurinta incat am lasat timpul in urma. Si acum iata-ma, crescut, inalt, mai destept...

Nu!!! Eu sunt doar un chip strain dintr-o oglinda veche. Exist cu adevarat? sau sunt doar clona personalitatii mele de mult pierdute? Simt, simt amintirile sterse cu forta din subconstientul meu. Vad, vad o femeie langa mine si doi copii. Oare ei sunt familia mea? Exista oare soarele de pe obrazul meu si chipul strain pe care il privesc cu atata dezgust si amaraciune? Da!!! exist in inchisoarea propriei mele constiinte. Gandul imi zboara cand incerc sa imi amintesc. E doar plasumuirea unei vieti perfecte din adancul mintii mele.

Am existat, dar acum sunt doar un pion al universului.

A letter

My dear friend,

White and shiny snowflakes were falling on people’s hats like a hailstorm in slow motion. All the people looked like going senseless, as if they were there only to complete the landscape of the city. The bench, once brown was now white and cold and seemed unfriendly. I was sitting on it while I was watching people. I was hearing Simple Plan in my earphone. I was lucky that I charged my iPod last night. It was the same as in 1918, the first freezing day of December when everything seemed lost, but a single sparkle made everything magical.

Thousands of people stood in the cold to form the Romanian State. I was thinking of the past and in my mirage I saw the sad tears of a small boy running on his face painfully because of his dead father. The illusion faded, and my steps took me to the Town Hall Circus. On the edge of the dark fountain, I saw you. Our history brought you in front of my eyes. I greeted you ashamed and you watched me sadly. I asked you if you wanted me to show you something and you accepted. I took your hand and we stepped together through the past till nowadays. As in 1918 everything started like a cold lost day, but a miracle saved it. You saved my first of December. I have to show you something else, something that you haven’t the last time you have been here. Will you like it?

I will always be waiting for you on the same old bench in the same day of December.



Love,
Andy

[Note: This was for school. Thats why I had all the history stuff in it.]

Singur printre suflete

Aura fiecarui suflet plutea in jurul meu. Eram blocat intre a deveni energie si a ramane fiinta materiala. Am incercat sa vorbesc cu ceilalti, dar ei nu vorbeau ci mai mult ma evitau. Aveau un limbaj pe care eu nu il puteam auzi. Pareau sa se gandeasca ce sa faca. La puterea lor o singura dorinta era de ajuns ca eu sa dispar pe vecie. Dupa 2 ore blocat in poarta dintre realitate si energie am ajuns sa cred ca aici era sfarsitul existentei mele. Dar apoi o entitate s-a apropiat de mine, avea o aura stralucitoare ce parea chiar fericita. Din ceata fina din jurul ei s-a materializat o mana. La inceput am ezitat dar apoi am apucat-o cu incredere. O lacrima i s-a prelins pe obrazul fantomatic in timp ce m-a impins catre vid. Atunci am incetat sa exist.

P.S. Si o lacrima i se prelinse pe obraz...

P.P.S. Si din nou m-a tradat...