Soarele... hmm... razele lui calde mi-au mangaiat obrazul ca de obicei. Inca nu m-am obisnuit cu noua mea varsta. Sunt inca inchis in misterele vietii cotidiene pe care vreau, pe care incerc sa o inteleg cu atata disperare, dar nu reusesc. Acum iata-ma in fata unei oglinzi, privind uimit chipul strain cu care am ramas pentru tot restul vietii, privind intr-o oglinda unde copilaria pare ca un film vechi, uitat de mult. Inainte am existat atat de usor, am trecut prin viata si copilarie cu atata usurinta incat am lasat timpul in urma. Si acum iata-ma, crescut, inalt, mai destept...
Nu!!! Eu sunt doar un chip strain dintr-o oglinda veche. Exist cu adevarat? sau sunt doar clona personalitatii mele de mult pierdute? Simt, simt amintirile sterse cu forta din subconstientul meu. Vad, vad o femeie langa mine si doi copii. Oare ei sunt familia mea? Exista oare soarele de pe obrazul meu si chipul strain pe care il privesc cu atata dezgust si amaraciune? Da!!! exist in inchisoarea propriei mele constiinte. Gandul imi zboara cand incerc sa imi amintesc. E doar plasumuirea unei vieti perfecte din adancul mintii mele.
Am existat, dar acum sunt doar un pion al universului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu