Filozofie de iarna [IV]

Stratul de fulgi ce se asezase pe jos stralucea la lumina lunii. Frigul imi strapungea prin haine si imi dadea un sentiment de nesiguranta. Ochii ei caprui erau atintiti asupra unui cuplu de indragostiti care se sarutau langa fantana inghetata:
-Noi de ce nu mai suntem asa?
Am ramas mut pe moment, chiar nu stiam ce sa ii raspund. Nu si-a miscat privirea nici o secunda. Am observat o urma de lacrima pe obrazul ei. I-am indreptat fata spre ochii mei si i-am sters lacrima:
-Putem fi si noi asa.
-Nu cred... mi-a spus ea. Nu ne mai intelegem la fel de bine si cred ca ar trebui sa ne despartim.
-Doar nu vorbesti serios.
Spre surprinderea mea a raspuns da.
-Eu te iubesc! i-am spus eu crezand ca asta vroia sa auda.
-Cred ca asta e ultima seara impreuna.
Gandurile mele au inceput sa o ia razna. Nu stiam ce sa fac. Ea era prima mea iubire. Nu stiam ca avea de gand sa ma paraseasca, asa ca am intrebat-o:
-Ai gasit pe altcineva nu-i asa?
-Nu, problema e ca nu mai suntem cum am fost odata, simt ca ne-a slabit legatura.
Deja gandeam disperat.
-Tu esti prima mea iubire, chiar nu vreau sa pleci.
-Nu mai incerca sa repari nimic acum.
S-a ridicat de pe banca. Am luat-o de mana. Am vrut sa o sarut pentru ultima oara, dar ea s-a indepartat. M-a sarutat amar pe obraz si a plecat. Am privit-o printre fulgii intunecati pana cand a disparut in zare...

Filozofie de toamna [III]

Eram nelinistit. Nu vroiam sa gresesc ceva. Ea venise la mine acasa sa ne uitam la un film. Stateam la mine in camera pe canapea, dar nici macar filmul nu m-a putut relaxa. In ultimele luni a parut distanta. Fara sa vreau am intrebat-o:
-De ce esti asa distanta in ultimul timp?
-Dar stau chiar langa tine.
-Stii la ce ma refer.
-Chiar nu am vrut sa fiu.
-Ok hai sa schimbam subiectul, am zis eu.
-Vreau sa te intreb ceva. Ce film iti place cel mai mult?
-Nu stiu cum se numeste dar l-am vazut odata pe HBO. Cel mai mult mi-a placut la el scena cand doi indragostiti s-au sarutat in ploaie. As fi vrut sa iti arat.
In acel moment picaturi s-au lovit de geamul camerei mele. M-am uitat la ea si i-am zis:
-Hai sa mergem afara.
Pana am coborat scarile ploaia deja devenise serioasa. Afara frunzele ingalbenite si fara viata risipite pe trotuar pareau sa dispara. Un miros dulce de ploaie mi-a invadat narile. Am stat pret de un minut in ploaie. Apoi am apropiat-o de mine. Am sarutat-o chiar acolo in mijlocul strazii si i-am simtit pielea umeda. S-a uitat la mine:
-Inteleg de ce iti placea scena aia asa de mult.

Filozofie de vara [II]

Briza aromata ce venea dinspre parc ii flutura parul misterios. Ma chemase dintr-un motiv necunoscut. A inceput sa vorbeasca. Cuvintele ei radiau in aer:
-Gaseste-mi alt cuvant pentru "frumos" .
M-am gandit o clipa:
-Hmm..."superb"
- Zi cum ai spune la... " iubire".
-Cred ca i-as spune " dragoste".
-Dar la "viata" cum i-ai spune?
-Aici chiar nu stiu...
-Ma placi? m-a intrebat ea.
-Nu.
A plecat trista crezand ca nu o iubesc. Am alergat dupa ea:
-Stiu raspunsul la intrebarile tale, i-am zis.
-Cum? m-a intrebt ea.
-M-ai intrebat daca te plac si ti-am spus nu, mi-ai cerut un alt cuvant pentru viata si iti spun acum, acel cuvant esti tu. Eu nu te plac, pentru ca nu imi place viata ci o iubesc.
S-a aruncat nebuneste in bratele mele. Se inserase. Luna isi facuse aparitia. Am sarutat-o dulce pentru prima oara sub clar de luna.

Filozofie de primavara [I]

Un tremur rece se simtea in aer. Ma-m dus cu niste prieteni la o cafea. Cand m-am intalnit cu ei, unul dintre prietenii mei cei mai buni mi-a zis:
-Vreau sa iti fac cunostinta, aceasta e verisoara mea.
-Salut, eu sunt Andy, i-am zis eu rusinos.
Am stat vreo ora si am tot vorbit cu ea si cu prietenii mei. Am observat ca ea ma privea pe furis cand eram mai absorbit de discutie.La sfarsit ei au zis:
-Hai sa mergem si noi acasa ca se face cam tarziu.
-Ok eu o iau pe Republicii.
-Vin si eu, a zis ea.
-Ok hai sa mergem.
Am ras si am vorbit tot timpul. In sfarsit am ajuns in fata casei ei. Era o casa draguta, cred ca era vopsita galben dar nu mi-am putut da seama pentru ca era noapte. S-a uitat la mine si a zis:
-Mersi ca m-ai condus acasa, m-am simtit chiar bine.
M-am aplecat sa o sarut si nu s-a impotrivit. Ne-am lasat dusi de valul de placere timp de un minut. Dupa aceea s-a indreptat spre casa si mi-a spus:
-Noapte buna.

Un fior... O atingere...

Bratele ei ma invaluiau suspect. Oare ce avea de gand sa faca? Parea intr-un fel trista. M-am uitat la fata ei ingandurata:

-Stii... nu stiu cum sa-ti zic asta, dar nu mai putem fi impreuna...

Realitatea mi-a venit in fata ochilor:

-Cum?am intrebat

-Pai am gasit pe altcineva si...

M-am ridicat din bratele ei, dar mana ei mi-a dat un fior pe sirea spinarii... a fost o atingere. Mi-am luat geaca si am plecat. Norii intunecati invaluiau luna... parca o mangaiau... a fost un fior.... a fost o atingere....

Fugi! [Ea]

Reflectoarele rosii imi innebuneau ochii. Nimic nu se mai vedea pe scena, doar sclipiri fantomatice pierdute in fata cortinei. Mi-am dus gandurile intr-un colt inderpatat, intr-un colt rezervat pentru ea. Un tremur rece mi-a invadat corpul.Ea.

-Cutremur! a strigat cineva de langa mine.

Realitatea mi-a zbarnait in fata. Totul tremura intr-un ritm alert. Majoritatea plecau din sala. Pe scena a mai ramas doar o fetita. S-a uitat la mine si a zis:

-Fugi!

Nu am clipit de doua ori si am pornit spre usa dubla din spatele salii. In fata mea am vazut un perete format din pietre. Nu!! Am tipat puternic pana cand totul a inceput sa ma ia cu lesin. O ceata fina mi-a invaluit vederea. In final cand totul devenise negru, in fata ochilor mi-a aparut tavanul camerei mele. Of! doar un vis. M-am dus in bucatarie sa imi beau cafeaua, pana cand cineva a batut la usa.

Am deschis usa si in fata ei, aceeasi fetita din vis:

-Fugi!

Din nou cutremurul a pornit. M-am dus la magazinul cel mai mare de langa mine( asa ne-au invatat in caz de cutremur). Cand am ajuns langa intrare, cutremurul s-a oprit. O ploaie fina a inceput sa se arate. In mijlocul parcarii: Ea...

Pionul

Soarele... hmm... razele lui calde mi-au mangaiat obrazul ca de obicei. Inca nu m-am obisnuit cu noua mea varsta. Sunt inca inchis in misterele vietii cotidiene pe care vreau, pe care incerc sa o inteleg cu atata disperare, dar nu reusesc. Acum iata-ma in fata unei oglinzi, privind uimit chipul strain cu care am ramas pentru tot restul vietii, privind intr-o oglinda unde copilaria pare ca un film vechi, uitat de mult. Inainte am existat atat de usor, am trecut prin viata si copilarie cu atata usurinta incat am lasat timpul in urma. Si acum iata-ma, crescut, inalt, mai destept...

Nu!!! Eu sunt doar un chip strain dintr-o oglinda veche. Exist cu adevarat? sau sunt doar clona personalitatii mele de mult pierdute? Simt, simt amintirile sterse cu forta din subconstientul meu. Vad, vad o femeie langa mine si doi copii. Oare ei sunt familia mea? Exista oare soarele de pe obrazul meu si chipul strain pe care il privesc cu atata dezgust si amaraciune? Da!!! exist in inchisoarea propriei mele constiinte. Gandul imi zboara cand incerc sa imi amintesc. E doar plasumuirea unei vieti perfecte din adancul mintii mele.

Am existat, dar acum sunt doar un pion al universului.